Daniela Alecse este fondatoarea L`Amande, cofetărie din București unde sunt preparate și comercializate bunătăți fără gluten. Dorința de a construi acest business a pornit de la o problemă specifică a Danielei, care se confruntă cu intoleranța la gluten.
În căutare de produse de calitate care să nu conțină gluten, aceasta și-a dat seama cât de mare este nevoia pentru piața din București și nu numai de o astfel de cofetărie. Acum, persoanele care nu pot consuma produse cu gluten găsesc la L`Amande prăjituri și torturi gustoase, pe care le pot mânca fără griji.
În 2020, Daniela a învățat că este esențial să rămână optimistă în orice situație, dar și că sunt momente când este sănătos ca fiecare dintre noi să ne punem pe primul loc.
Povestește-ne ce te-a determinat să alegi calea antreprenoriatului? Care este povestea din spatele afacerii?
Spiritul antreprenorial l-am dobândit când am început să muncesc, imediat după finalizarea studiilor. În 1997, am terminat Facultatea de Studii Economice, secția franceză. Am obținut trei burse în timpul facultății în Franța, astfel că părinții mei mă vedeau lucrând într-o bancă sau ambasadă. Contrar așteptărilor, am intrat într-un domeniu complet nou în acel moment și am devenit consultant în asigurări de viață, în cadrul celei mai mari companii din domeniu, care de abia intrase pe piață.
Am rămas în domeniul asigurărilor timp de 18 ani. Am fost consultant, trainer pe tehnici de vânzare, manager de echipă și, apoi, director de agenție. Am iubit să lucrez atât cu oameni, cât și pentru ei. M-am dezvoltat personal extrem de mult, însă faptul că o luam de la zero în fiecare lună, fiind plătită doar pe comision în acești ani, m-a făcut să mă gândesc din ce în ce mai mult la propria mea afacere.
Visam să lucrez cu copii, ceea ce am și făcut, am predat cursuri de educație antreprenorială pentru copii, dar lumea nu era pregătită în acel moment pentru așa ceva. În 2014, am scris un manual de educație antreprenorială pentru copii, care prin prisma unui om extraordinar cu care am colaborat a fost lansat la finele anului trecut.
În anul 2015, după mai multe vizite la medici pentru a descoperi cauza unei anemii extrem de severe, am aflat că sunt diagnosticată cu boala celiacă, mai exact intoleranță la gluten. Regimul gluten free este singurul medicament pentru această boală, astfel că am început să caut alimente de acest fel și am observat că sunt extrem de puține pe rafturile magazinelor. De aici a înflorit ideea de a prepara bunătăți fără gluten. Gătitul pentru mine este o pasiune, așa că mă bucur că pot împărtăși și cu alte persoane aceste produse.
Articol complet aici.