Media

Forbes – Mame antreprenor și superputerile lor: Daniela Alecse, fondator L’Amande – Desserts sans gluten

Timp de 18 ani am ajutat oameni într-un domeniu extrem de greu, dar extrem de frumos. Am fost consultant, trainer, manager. Dar am început să îmi doresc să fac ceva pentru mine. Am început câteva proiecte pentru copii, am ținut cursuri de educație antreprenorială pentru cei mici, am scris chiar și un manual pe partea asta, dar lumea nu era încă pregătită pentru așa ceva.

La 40 de ani am fost diagnosticată cu o boală de care puțini auziseră până atunci, eu nici atât, boala celiacă (intoleranță la gluten). Deci viața mea s-a schimbă complet… de la regimul strict alimentar la ieșirile în oraș până la cariera profesională. Adică, în iulie 2016, mi-am luat inima în dinți și, fără să am habar de domeniu sau de ce mă așteaptă, deschid prima cofetărie, brutărie, pizzerie gluten free din România. Adică am lăsat asigurările pentru prăjituri.

Copiii mei, Teodora, 13 ani, și Dan, 19 ani, sunt totul pentru mine și întotdeauna, indiferent ce am avut de făcut, ei au fost și sunt pe primul loc. Maternitatea nu mi-a schimbat valorile, pentru că valorile mele sunt clare și mi-am crescut copiii transmițându-le aceste valori, respectiv integitatea, modestia, bunul simț, cinstea, respectul pentru cei din jur, omenia. Cred în ele, deși sunt din ce în ce mai rar întâlnite.

L’Amande – Desserts sans gluten este un alt fel de cofetărie. Mă bucur că am reușit să o fac să fie un loc cald, în care oamenii vin cu drag, în care ne spunem povești și suntem atât de aproape de clienți. Am început ca o cofetărie gluten free, apoi am început să adaptăm produsele noastre la toate categoriile de alergii și intoleranțe… pentru că sunt din ce în ce mai mulți copii diagnosticați cu tot felul de astfel de afecțiuni. Din păcate, într-o țară care nu se ține cont de faptul că alergenii sunt extrem de periculoși pentru un alergic, chiar dacă e doar sub formă de urme.

Am inceput cu câteva rețete de fursecuri și prăjituri, după zeci de încercări și materii prime aruncate la gunoi. Să lucrezi cu făina fără gluten e o adevărată provocare. Multe dintre rețete sunt ale mamei, doar că noi a trebuit să ne chinuim să iasă gluten free. Apoi am făcut pâine, apoi a venit pizza. Încet-încet am început să îndeplinim toate poftele clienților. La L’Amande acum se găsesc aproape toate prăjiturile clasice: amandine, eclere, doboș, făcute din ingrediente naturale și care au fix gustul copilăriei, până la prăjituri moderne, mousse-uri de ciocolată cu inserții de fructe, ciocolată de casă, fursecuri, biscuiți, cornulețe, sărățele, patiserie dulce și sărată, diverse sortimente de pâine, pizza… Am diversificat mult și gama de produse fără lapte, fără ou și lapte etc…

Mă bucur că am fost pionier în domeniul acesta, pentru că în afară de faptul că am reușit performanța de a face bunătăți fără gluten la fel de bune, poate chiar mai bune decât cele cu gluten din multe alte cofetării, am educat în acești ani piața HORECA, la nivel de distribuitori materii prime, care nu auziseră până la mine de partea de gluten free, dar și la nivel de școli HORECA, precum și clienți.

Deși aș minți să spun că nu e greu, iubesc mult ceea ce fac și nu am regretat nicio clipă că din manager de agenție am ajuns să fac prăjituri. E drept că suflul mi-l iau de la clienți, dar și de la echipa mea pentru că am o echipă tare faină. Toți cinci suntem de-o seamă, toți sunt oameni cu facultate, care, din diverse domenii bine plătite, au ajuns să facă prăjituri din pasiune. Cred că asta ne și unește.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *